COLOCVIULUI REVISTELOR DE CULTURĂ ŞI DE ȘTIINȚE UMANISTE
victorg, Friday 28 November 2025 - 00:00:00 //


În zilelele de 28 şi 29 noiembrie, la Târgu Mureş, s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a Colocviului revistelor de cultură şi de ştiinţe umaniste şi Gala premiilor literare şi filosofice. Oranizatorii acestei dezbateri au fost, şi de această dată, Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” Bucureşti, Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” Târgu Mureş, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Târgu Mureş şi Editura Ardealul. 

Colcviu_reviste_cultura_2025-1.jpg Colcviu_reviste_cultura_2025-2.jpg












Colocviul propriu-zis a fost deschis sâmbătă, 29 noiembrie 2025, începând cu ora 10,00, în primitoarea sală „Studio” a  Studioului Regional Radio România Târgu Mureş, în faţa unui select public, alcătuit din redactori de publicaţii periodice, profesori, cercetători, scriitori, traducători, studenţi etc., prin alocuţiunile şi mesajele academicianului prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduţescu – Secţia de Filosofie, Psihologie, Teologie şi Pedagogie a Academiei Române, Preşedintele de onoare al manifestării şi CS I / prof. univ. dr. Viorel Vizureanu – directorul interimar al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”; din partea echipei de organizare cuvântul CS I dr. Eugeniu Nistor, directorul proiectului cultural-ştiinţific şi CS II dr. Bogdan-Vasile Danciu. 
Lucrările colocviului, având ca temă generală de dezbateri „Revistele de cultură şi de ştiinţe umaniste sub spectrul derutant al digitalizării”, au debutat cu comunicarea în plen susţinută de criticul literar Iulian Boldea, redactor-şef al revistei Vatra (Târgu Mureş), continuând cu lucrările prezentate de cercetătorii Henrieta Şerban, Cornel Sigmirean, Bogdan-Vasile Danciu,  Mihai-Ioan Micle şi Eugeniu Nistor, cu cele ale scriitorilor Constantin Nicuşan şi Gheorghe Vinţan. 
Jubileul de 30 de ani al Editurii Ardealul, fondată de Uniunea Scriitorilor din România la Târgu Mureş pe data 12 aprilie 1995, a însemnat şi un scurt bilanţ al acestei longevive firme mureşene, cu o producţie de circa 500 de titluri de cărţi, din diverse domenii: literatură, filosofie, istorie, psihologie, medicină ş.a., având la activ mai multe lucrări care au obţinut premii ale Academiei Române, ale Uniunii Scriitorilor din România şi ale altor instituţii de ştiinţă, cultură şi învământ. 
În cadrul manifestării s-a desfăşurat apoi, la orele amiezii, lecturile literare, puse sub titulatura „Cetatea literară de pe Mureş...” 
Tensiunea culturală a manifestării a atins punctul ei maxim în cadrul Galei premiilor literare şi filosofice. Prima categorie de premii au fost cele ale Filialei Târgu Mureş a Uniunii Scriitorilor, în cadrul căreia juriul, constituit din scriitorii Ileana Sandu (preşedinte), Ioan Găbudean, Constantin Nicuşan, au decernat următoarele premii, pe genuri literare, autorilor unor cărţi apărute în anul 2024 astfel: la poezie, lui Kocsis Francisko  – pentru  Alibi pentru aflarea în viaţă (Editura Ardealul Târgu Mureş); la critică literară, lui Iulian Boldea – pentru Rătăcind printre ficţiuni (Editura Eikon, Bucureşti); la eseu, lui Eugeniu Nistor – pentru Filosofie şi spiritualitate românească (Editura Ardealul, Târgu Mureş). Juriul a decis, totodată, şi acordarea a două diplome de excelenţă: scriitorului Aurel Hancu, la împlinirea frumoasei vârste de 85 de ani, şi Editurii Ardealul din Târgu Mureş, la jubileul de 30 ani de la fondarea ei (1995-2025). Tot cu acest prilej organizatorii colocviului au decernat mai multe diplome de excelenţă unor personalităţi culturale şi ştiinţifice care au avut contribuţii majore la desfăşurarea celor 12 ediţii ale manifestării, între aceştia numărânsu-se Vasile Bogdan Danciu, Henrieta Şerban şi Mihai Ioan Micle –  cercetători ai Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” Bucureşti.