SEMINARIILE DE CERCETARE ALE I.F.P.A.R. (6.07.2023)
victorg, Monday 03 July 2023 - 00:00:00 //


Joi, 6 iulie 2023, orele 12–14
Conferențiar: RODICA CROITORU
Tema: „O lectură transversală a Criticii ratiunii pure. Surse precritice și direcții postcritice”
Linkul pentru accesul online:
https://meet.google.com/idm-boup-spy


Critica rațiunii pure este considerată, la modul general, un simbol al filosofiei sistematice care este idealismul transcendental. Ceea ce are ea specific este cunoașterea, ca un produs al facultății intelectului, extinsă prin rațiune și judecată. Or, în lucrările precritice nu întâlnim idei care să ne ducă spre sistem, ci întâlnim specificările acestuia, pe teme preponderent teoretice (asupra cunoașterii și metafizicii). Regăsirea acestor teme precritice în miezul lucrărilor critice nu va urma ordinea expunerii Criticii. De exemplu, primele eseuri scrise între anii 1754 și 1756, pe teme de istoria și filosofia științei, au comun conceptul de mișcare (cosmogonică, de formare a Pământului, de rotație diurnă a Pământului în jurul axei sale, mișcarea prin cutremure). Or, pentru Critică, mișcarea nu este un concept cheie, ci, în general, este sinonimul celui de „schimbare”. Acesta cred că este și motivul pentru care, după prima ei ediție, Kant s-a gândit exact în acel moment, nu după elaborarea celei de-a doua ediții, să fie mai generos cu mișcarea, oferindu-ne metafizica sa a naturii. Acest tip final de metafizică este construit în jurul conceptului de materie, care se determină prin cele patru funcții ale conceptelor intelectului. Din interacțiunea materiei cu categoriile intelectului rezultă patru capitole, fiecare dintre ele contribuind cu determinații ale conceptului de materie. Deasupra tuturor determinațiilor se află mișcarea, considerată determinația fundamentală a materiei; căci, în calitate de obiect al simțurilor externe, materia afectează simțurile prin mișcare. Ca urmare, intelectul va reduce la mișcare toate celelalte predicate ale materiei, rezultate din natura sa. Știința naturii se va prezenta ca o doctrină a mișcării, pură sau aplicată.