Simpozionul Național Constantin Noica, Ediția a XVI-a „Povestiri despre om…” (26-29 septembrie 2024)
SEMINARIILE DE CERCETARE ALE I.F.P.A.R. (27.06.2024)
victorg, Monday 24 June 2024 - 00:00:00 //
Joi, 27 iunie 2024, orele 12-14
Conferențiar: ȘTEFAN-DOMINIC GEORGESCU (I.F.P.A.R.)
Tema:“Hegel despre metoda dialectică”
Tema:“Hegel despre metoda dialectică”
Problema metodei în filosofie este la fel de veche ca filosofia însăși. De altfel, termenul provine din limba greacă veche. Totuși, o tratare sistematică a metodei filosofice apare în modernitatea timpurie, odată cu Descartes, care privilegiază metodologia ca știință filosofică supremă, spunând, mai mult sau mai puțin explicit, că dacă adevărul este scopul oricărui demers filosofic, atunci acesta poate fi atins doar urmând o metodă adecvată de căutare a sa.
Ulterior, în modernitatea târzie, Hegel este cel care, împlinind și îndeplinind programul filosofic al Idealismului german, propune și o concepție nouă în ceea ce privește metoda filosofică, elaborând astfel – chiar dacă nu foarte explicit, pentru că nu are o lucrare dedicată acestei teme – o nouă metodologie.
Este oarecum irelevant dacă Hegel însuși a dat un nume metodei sale sau dacă denumirea acesteia aparține celor de mai târziu – fie că aceștia au fost susținători sau detractori ai concepției sale ori au fost pur și simplu indiferenți față de ea. Cert este că metoda filosofică a lui Hegel este considerată exemplară pentru ceea ce se numește filosofie dialectico-speculativă și se regăsește alături de celelalte două metode de cercetare care sunt practicate îndeobște de filosofii contemporani cu noi: cea fenomenologică și cea analitică. Desigur, în istoria filosofiei se poate vorbi și despre alte metode, cum ar fi cea deja menționată a lui Descartes sau metoda genealogică a lui Nietzsche – acestea având, mai degrabă, fie un caracter muzeal, ca în cazul primeia, fie un caracter exotic, ca în cazul celei de-a doua. În acest context, dar și ținând cont de noile provocări rezultate din cercetarea științifică efectivă, metoda dialectico-speculativă de sorginte hegeliană ar putea fi dezvoltată pentru a servi nu numai științele spiritului (socio-umane), dar și științele reale, fundamentate matematic și prin recurs la observație.
Ulterior, în modernitatea târzie, Hegel este cel care, împlinind și îndeplinind programul filosofic al Idealismului german, propune și o concepție nouă în ceea ce privește metoda filosofică, elaborând astfel – chiar dacă nu foarte explicit, pentru că nu are o lucrare dedicată acestei teme – o nouă metodologie.
Este oarecum irelevant dacă Hegel însuși a dat un nume metodei sale sau dacă denumirea acesteia aparține celor de mai târziu – fie că aceștia au fost susținători sau detractori ai concepției sale ori au fost pur și simplu indiferenți față de ea. Cert este că metoda filosofică a lui Hegel este considerată exemplară pentru ceea ce se numește filosofie dialectico-speculativă și se regăsește alături de celelalte două metode de cercetare care sunt practicate îndeobște de filosofii contemporani cu noi: cea fenomenologică și cea analitică. Desigur, în istoria filosofiei se poate vorbi și despre alte metode, cum ar fi cea deja menționată a lui Descartes sau metoda genealogică a lui Nietzsche – acestea având, mai degrabă, fie un caracter muzeal, ca în cazul primeia, fie un caracter exotic, ca în cazul celei de-a doua. În acest context, dar și ținând cont de noile provocări rezultate din cercetarea științifică efectivă, metoda dialectico-speculativă de sorginte hegeliană ar putea fi dezvoltată pentru a servi nu numai științele spiritului (socio-umane), dar și științele reale, fundamentate matematic și prin recurs la observație.