Main Menu
DEPARTAMENTE
REVISTE
PUBLICAŢII PERIODICE
LEGĂTURI
CONFERINȚE

SIMPOZIONUL NAŢIONAL
SIMPOZIONUL NAŢIONAL
Welcome
SEMINARIILE DE CERCETARE ALE I.F.P.A.R. (30 ianuarie 2025)
victorg, Sunday 26 January 2025 - 00:00:00 //
Joi, 30 ianuarie 2025, orele 12–14
Conferențiar: CORNEL-FLORIN MORARU (Universitatea Națională de Arte din București / Centrul de Cercetare în Istoria Ideilor Filosofice, Universitatea din București),
Tema: “Categorii ale virtualității la Toma din Aquino”
Tema: “Categorii ale virtualității la Toma din Aquino”
- online -
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy
Noțiunea de virtualitate, atât de prezentă în dezbaterile filosofice contemporane din cauza feluritelor provocări ridicate de apariția mediului digital, își are rădăcinile istorice în conceptul medieval de virtualitas, întâlnit mai ales sub forma adjectivală (virtualis) sau adverbială (virtualiter). Deși cariera filosofică a acestei noțiuni începe mai cu seamă odată cu marea sistematizare a gândirii scolastice propusă de Toma din Aquino, există relativ puține exegeze moderne care își propun clarificarea originilor medievale ale noțiunii de virtualitate și chiar mai puține încercări de a lămuri evoluția de sens care leagă înțelesul său originar de cel actual.
Cel puțin două motive se pot aduce pentru a explica o astfel de stare de fapt. Primul este acela că mulți cercetători moderni consideră că, în gândirea medievală în genere și în gândirea tomistă în speță, conceptul de virtualitas nu dobândise încă un înțeles de sine stătător, el fiind folosit în mod cvasi-sinonimic cu potentia pentru a traduce, în contexte de influență aristotelică, grecescul δύναμις. Un al doilea motiv, strâns legat de primul, este acela că există o atât de mare discrepanță între sensul medieval al virtualității – anume acela de „existență conform puterii” – și cel actual – anume acela de configurație informațional-algoritmică ce nu are realitate de sine stătătoare în afara mediului digital – încât originile conceptului contemporan de virtualitate par a trebui căutate în altă parte.
Scopul acestei expuneri este acela de a argumenta că, deși pot fi aduse anumite argumente circumstanțiale care să susțină aceste puncte de vedere, există și argumente textuale solide grație cărora am putea gândi, în coordonatele filosofiei lui Toma din Aquino, nu numai un sens propriu al noțiunii de virtualitate, separat de cel de potențialitate, ci și o întreagă sumă de categorii ale virtualității. În condițiile în care gânditorul scolastic vorbește despre substanță virtuală, cantitate virtuală, contact virtual sau intenție virtuală, putem argumenta că virtualitatea poate fi gândită ca un mod de existență de sine stătător, diferit de cel actual și de cel posibil sau potențial.
Văzut din perspectiva dezbaterilor filosofice contemporane, demersul de recuperare a înțelesului medieval al virtualității are, după cum vom argumenta, însemnătate atât pentru istoria filosofiei, cât și pentru dezbaterile contemporane din domeniul teoriei cunoașterii și teoriei categoriilor. În măsura în care se acceptă că tehnologiile informaționale actuale au făcut din virtualitatea digitală un mediu de existență al omului contemporan, gândirea unui set de categorii specifice acestei regiuni ontologice, precum și determinarea relației dintre virtualitate și conștiința umană în genere, stau la baza posibilității punerii acelor întrebări capabile să dizolve cel puțin unele dintre aporiile filosofice ale zilelor noastre. Din această perspectivă, credem că modalitatea de tematizare a virtualității de la Toma din Aquino are capacitatea de a ne oferi cel puțin cadrele teoretice generale în care pot fi puse problemele ontologiei obiectelor virtuale și a modurilor în care conștiința umană ia act și interacționează cu acestea.
Cel puțin două motive se pot aduce pentru a explica o astfel de stare de fapt. Primul este acela că mulți cercetători moderni consideră că, în gândirea medievală în genere și în gândirea tomistă în speță, conceptul de virtualitas nu dobândise încă un înțeles de sine stătător, el fiind folosit în mod cvasi-sinonimic cu potentia pentru a traduce, în contexte de influență aristotelică, grecescul δύναμις. Un al doilea motiv, strâns legat de primul, este acela că există o atât de mare discrepanță între sensul medieval al virtualității – anume acela de „existență conform puterii” – și cel actual – anume acela de configurație informațional-algoritmică ce nu are realitate de sine stătătoare în afara mediului digital – încât originile conceptului contemporan de virtualitate par a trebui căutate în altă parte.
Scopul acestei expuneri este acela de a argumenta că, deși pot fi aduse anumite argumente circumstanțiale care să susțină aceste puncte de vedere, există și argumente textuale solide grație cărora am putea gândi, în coordonatele filosofiei lui Toma din Aquino, nu numai un sens propriu al noțiunii de virtualitate, separat de cel de potențialitate, ci și o întreagă sumă de categorii ale virtualității. În condițiile în care gânditorul scolastic vorbește despre substanță virtuală, cantitate virtuală, contact virtual sau intenție virtuală, putem argumenta că virtualitatea poate fi gândită ca un mod de existență de sine stătător, diferit de cel actual și de cel posibil sau potențial.
Văzut din perspectiva dezbaterilor filosofice contemporane, demersul de recuperare a înțelesului medieval al virtualității are, după cum vom argumenta, însemnătate atât pentru istoria filosofiei, cât și pentru dezbaterile contemporane din domeniul teoriei cunoașterii și teoriei categoriilor. În măsura în care se acceptă că tehnologiile informaționale actuale au făcut din virtualitatea digitală un mediu de existență al omului contemporan, gândirea unui set de categorii specifice acestei regiuni ontologice, precum și determinarea relației dintre virtualitate și conștiința umană în genere, stau la baza posibilității punerii acelor întrebări capabile să dizolve cel puțin unele dintre aporiile filosofice ale zilelor noastre. Din această perspectivă, credem că modalitatea de tematizare a virtualității de la Toma din Aquino are capacitatea de a ne oferi cel puțin cadrele teoretice generale în care pot fi puse problemele ontologiei obiectelor virtuale și a modurilor în care conștiința umană ia act și interacționează cu acestea.