Ca modalitate de expunere a ideilor, Emil Cioran practică o filosofie de tip eseistico-literar, nesistematică, aforistică, el mărturisind a fi un adept convins al gândirii anti-sistem. Opera sa abordează o multitudine de probleme, din sfera culturii până în sfera vieții cotidiene, așa încât o încercare de sistematizare completă este foarte dificilă. O abordare tematică este totuși indicată în cazul operei cioraniene, urmărind acele probleme pentru care gânditorul a vădit o mai mare preferință – probleme precum viața, moartea, nașterea, sinuciderea, Dumnezeu și religia, istoria, utopia.

Prezentarea cuprinde două studii în echipă internațională care au apărut în acest an în Nature Scientific Reports, care vizează relațiile romantice ale partenerilor din întreaga lume. Acestea sunt două din cele mai mari studii privind diferențele interculturale în experiențele amoroase realizate până în prezent. Dragostea este un fenomen universal, cu un fundament biologic, însă experiențele amoroase ale oamenilor diferă de la o cultură la alta.
În primul studiu, am chestionat 9.474 de persoane din 45 de țări. Am testat relațiile dintre dragoste și predictorii ei la nivel de țară, respectiv indicele de modernizare, proximitatea socială și temperaturile medii anuale. Am găsit că nivelurile medii de dragoste (în special intimitatea) au fost mai mari în țările calde, dezvoltate, cu o proximitate socială ridicată. Explorarea modului în care dragostea, cu toate componentele ei (intimitate, pasiune și angajament), diferă între culturi contribuie la identificarea dificultăților amoroase ale cuplurilor din medii culturale diferite.
Cel de-al doilea studiu, condus de Universitatea din Wroclaw, Polonia, a arătat că Ungaria se află pe primul loc în topul mondial al iubirii satisfăcătoare, însă și România se găsește pe un loc fruntaș, surclasând Rusia, Germania, Austria, Olanda și Spania. Cele mai nefericite cupluri le-am găsit în Pakistan. A fost utilizată scala lui Sternberg, validată în cadrul aceleiași echipe extinse de cercetători.

Prezentarea face parte dintr-o cercetare mai largă dedicată studiului relației suflet–rațiune–spirit; principala interogație a cercetării este: care sunt semnele epocii spiritului în literatura începutului de secol XXI?
Pentru aceasta, am trecut în revistă o serie de lucrări elaborate, în special, după anul 2000, la o parte din cei mai reprezentativi creatori din țări, religii și culturi diferite, cum sunt: José Saramago, Javier Marías, Carlos Franz, Orhan Pamuk, Salman Rushdie, Michel Houellebecq, Bogdan Suceavă, Ian McEwan, Mircea Cărtărescu.
În prezentarea de față mă concentrez pe o parte din rezultatele acestei cercetări, cu referire directă la Marías, Rushdie și Cărtărescu.

Cercetarea prezentă se axează pe două feluri posibile de a vedea normativitatea, unde „normativitate” va denumi în sens larg orice poate face trecerea de la cum sunt lucrurile la cum ar trebui să fie. Mă ghidez după distincția făcută de Korsgaard în „Sursele normativității”, anume distincția dintre normativitate ca forță constrângătoare („compulsive force”) și normativitate ca forță de atracție („attractive force”). Korsgaard consideră că atât normativitatea morală, cât și cea estetică sunt forțe constrângătoare. Contrastez această poziție a ei cu cea a lui Peter Railton (în „Normative Force and Normative Freedom: Hume and Kant, but Not Hume Versus Kant”), care consideră că, dimpotrivă, ar trebui să înțelegem normativitatea morală mai degrabă pe modelul normativității estetice, care este o forță de atracție.



Conținutul prezentării nu este rezultatul unei preocupări unice, recente, pentru unul sau altul dintre aspectele platonismului sau aristotelismului; nu este nici rezultatul unui studiu sistematic de lungă durată al lui Platon sau Aristotel. Ideile prezentării s-au născut dintr-o revenire repetată de-a lungul a mai bine de patru decenii asupra diverselor aspecte din filosofia celor doi gânditori. Aceste întâlniri repetate au generat întrebări – care este statutul formelor la Platon; care e poziția genurilor supreme din Sofistul; de ce nu apare la Aristotel un intelect activ pentru individ; ce legătură există între tripartiția în cetate și meritul relevant etc. –, semnificative chiar filosofic, nu doar istoric; întrebări care pot sugera interpretări sistematice ale gândirii celor doi. O remarcă a lui W.D. Ross despre natura strânsă a relațiilor ideatice dintre Platon și Aristotel m-a încurajat să fac acest demers. Oricum, el va prilejui, cel puțin, dezbateri despre o tematică mereu actuală. Voi proceda astfel: propun o schiță a principalelor aspecte (ontologie și epistemologie) ale gândirii fiecăruia dintre filosofi; cu această ocazie: 1. introduc întrebări, de felul celor amintite, și propun răspunsuri pentru fiecare; 2. fac unele observații despre relația de idei dintre cei doi filosofi; în expunerea propriu-zisă, subiectele de la 1 și 2 vor fi uneori întrețesute.

Editată în vremuri tulburi, de război, dintre cele mai nefavorabile sub aspect cultural, revista „Saeculum” a apărut doar în anii 1943 (6 numere) şi 1944 (2 numere). Cu toate acestea, ea a rămas, prin bogatul şi valorosul ei conţinut, prima şi singura publicaţie filosofică din Ardeal care şi-a făcut un program riguros şi şi-a asumat o misie culturală, pe care a urmat-o cu stăruinţă câtă vreme a apărut, pledând mereu în paginile ei pentru originalitate şi profunzime ideatică. Rubricatura ei modernă, studiile, eseurile, articolele, comentariile şi recenziile, rezumatele traduse în limbi de mare circulaţie, ca şi polemicile de idei stârnite – arată că revista era bine ancorată în realitatea cultural-filosofică a epocii, că avea o pulsaţie spirituală proprie care o singulariza în peisajul nostru publicistic. Adică, pe scurt, „Saeculum” era o revistă de anvergură europeană!