Implicare a cercetătorilor și doctoranzilor în comunități defavorizate, cu populații vulnerabile
victorg, Wednesday 28 May 2025 - 13:00:33 //



Dr. Camelia Popa, C.S. I la Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române (IFP AR), alături de drd. Cristian Nicolae Constantin, doctorand SCOSAAR și de psiholog-statistician dr. Elisabeta Niță, fost doctorand SCOSAAR, au participat în perioada 23-29 mai 2025 la proiectul „Nu ești singur! – You are not alone!”, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și implementat de CrisACT în comunitățile vulnerabile de adolescenți și preadolescenți din mediul rural și urbanul mic (județele Dâmbovița și Călărași). 
La atelierele de psihologie s-au înscris 407 copii din gimnazii și licee; acestea au fost urmate de ateliere de teatru. Proiectul a urmărit creșterea stării de bine a tinerilor și recunoașterea de către ei a simptomelor unor tulburări afective. 
Problemele care îi afectează cel mai mult pe acești copii s-au relevat a fi, în următoarea ordine: violența intra-familială și din familia extinsă, divorțul, separarea sau decesul unuia dintre părinți, lipsa banilor și problemele proprii de sănătate. Există o relație negativă între violența familială şi reuşita școlară a copiilor. 
  
 SDFP-news-29.05.25-1.jpgSDFP-news-29.05.25-2.jpgSDFP-news-29.05.25-3.jpg





[ Read the rest ... ]


REVISTA DE FILOSOFIE
victorg, Sunday 25 May 2025 - 12:41:05 //



SEMINARIILE I.F.P.A.R. (29 mai 2025)
victorg, Sunday 25 May 2025 - 00:00:00 //


Joi, 29 mai 2025, orele 12-14
Conferențiar: ALINA NOVEANU (Universitatea Babeș-Bolyai)
Tema:
„Hermeneutica heideggeriană”
- online -
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy



[ Read the rest ... ]


Conferința internațională „Un-bordering disciplinarity trans-/cross-/post-disciplinary approaches to Humanities and Social Sciences”, organizată în parteneriat cu IFPAR
victorg, Friday 23 May 2025 - 11:19:35 //


Doctoranzii în Filosofie și Psihologie au participat cu lucrări, alături de conducătorii lor științifici, la Conferința internațională anuală „Un-bordering disciplinarity trans-/cross-/post-disciplinary approaches to Humanities and Social Sciences” – VIIIth Edition 22-23 May 2025, organizată la București de Universitatea „Spiru Haret” în parteneriat cu Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române. 

Au fost susținute următoarele comunicări: 
•    The Critique of Teleology in Nietzsche – an Essential Perspective in Understanding Human Psychology – drd. Daniela Georgescu;
•    Max Weber and the Power of Politics – drd. Elena-Raluca Vasilescu; 
•    Hermeneutic Perspectives of the Norm – drd. Nicolae Sorin Ardelean;
•    „Informatter” and Profound Information. A Transdisciplinary Conception on Information – drd. Cristian Andreescu;
•    Euclidian and Non-Euclidian Geometry in Kant's Philosophy of Space – Marius Augustin Drăghici, conducător de doctorat;
•    „The veil of ideas that separates us”: the social dimension of awareness in knowledge –Henrieta Șerban, conducător de doctorat;
•    Depressive Disorder – An Art-Therapeutic Approach to Symptomatology – drd. Cristian Nicolae Constantin, conducător de doctorat Camelia Popa;
•    Clinical Assessment of Death Anxiety – drd. Andrada Elena Stan, drd. Laura Vlădoiu, conducător de doctorat Camelia Popa;
•    Performance Anxiety in Primary School Students – drd. Laura Vlădoiu, Andrada Elena Stan, conducător de doctorat Camelia Popa;
•    From Explanation to Problematization: Navigating Bloom’s Taxonomy in the Psychology Classroom – drd. Robert Andrei Lunga. 


SEMINARIILE I.F.P.A.R. (22 mai 2025)
victorg, Sunday 18 May 2025 - 00:00:00 //


Joi, 22 mai 2025, orele 12-14
Conferențiar: SERGIU BĂLAN (I.F.P.A.R.)
Tema:
„Despre utilizarea limbajului metaforic în construcția cadrului conceptual al evoluționismului biologic”
- online -
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy



[ Read the rest ... ]


SEMINARIILE I.F.P.A.R. (15 mai 2025)
victorg, Sunday 11 May 2025 - 00:00:00 //


Joi, 15 mai 2025, orele 12-14
Conferențiar: Dr. GRIGORE VIDA (Academia Română, Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie)
Tema:
„Argumentul ce i-a nedumerit nespus pe cartezieni” și ontologia spațiului și timpului a lui Samuel Clarke
- online -
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy



[ Read the rest ... ]


REVISTA DE FILOSOFIE
victorg, Saturday 10 May 2025 - 08:32:22 //



Logic Café Lecture: Constantin Brîncuş
victorg, Friday 09 May 2025 - 04:56:39 //


Logic Café Lecture: Constantin Brîncuş (IVC Fellow and Institute of Philosophy and Psychology, Romanian Academy) | Categorical countable structures in ω-logic and Lω1ω

Categorical countable structures in ω-logic and Lω1ω Im Logik-Café werden Themen aus den Bereichen Philosophische Logik und Formale Epistemologie behandelt. Die Treffen sind informell, alle Interessierten sind jederzeit herzlich eingeladen. Finden Sie hier alle Talks unserer IVC Fellows beim Logik Café. Eine vollständige Liste aller weiteren Vorträge ist auf der Website des Logik Cafés zu finden.

Date: 19/05/2025. Time: 17h00 
Venue: New Institute Building (NIG), Universitätsstraße 7, 1010 Wien, HS 3B 

Abstract: I argue in this presentation that if a sentence φ from Lω1ω is categorical, then the first-order theory Tφ that corresponds to φ is categorical if and only if its models satisfy the ω-rule, inferentially understood. This result will be established by first showing that if all the models of Peano Arithmetic in the ω-logic, i.e. PAω, have the property expressed by the ω-rule, then PAω  is categorical. The presentation is based on joint work with John T. Baldwin.

Location: NIG, Universitätsstraße 7, 1010 Wien, HS 3B


SEMINARIILE I.F.P.A.R. (8 mai 2025)
victorg, Sunday 04 May 2025 - 00:00:00 //


Joi, 10 aprilie 2025, orele 12-14
Conferențiar: MARIAN GEORGE PANAIT (I.F.P.A.R.)
Tema:
„Distincția ‘este–trebuie’ și întrebarea ‘de ce mă iubești?’”
- online -
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy



[ Read the rest ... ]


I.F.P.A.R. RESEARCH SEMINARS (24 April 2025)
victorg, Sunday 20 April 2025 - 00:00:00 //


Thursday, 24 April 2025, 14:00–16:00 
Speaker: Acad. MIRCEA DUMITRU (University of Bucharest / Romanian Academy)
Title: ”
Does a Tarskian Theory of Truth Offer a Theory of Meaning? A Sellarsian-Type Evaluation and Critique of Donald Davidson’s Truth-Conditional Semantics”

- online -
Linkul pentru accesul online: https://meet.google.com/idm-boup-spy



[ Read the rest ... ]


Go to page   <<        >>