SEMINARIILE DE CERCETARE ALE I.F.P.A.R. (13.06.2024)
victorg, Monday 10 June 2024 - 00:00:00 //


Joi, 13 mai 2024, orele 12-14
Conferențiar: EUGENIU NISTOR (I.F.P.A.R.)
Tema: „Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea”

Linkul pentru accesul online:

Preocupările lui Lucian Blaga pentru gândirea românească sunt mai vechi, așa cum o demonstrează unele articole și studii din perioada interbelică și din timpul războiului. Aceste preocupări sunt reluate însă în condițiile instaurării regimului comunist la cârma țării, când numeroși savanți și oameni de cultură sunt supuși unui proces planificat de epurare, fiind eliminați din spațiul public. Lucian Blaga este scos din Academia Română în anul 1948, apoi este îndepărtat de la Catedra de Filosofia Culturii a Universității din Cluj și transferat ca „profesor de institut” la Institutul de Istorie și Filosofie al Filialei Academiei RPR din Cluj, Secția de Filosofie, începând din aprilie 1949. Aici i s-a aprobat, ca temă de cercetare, elaborarea lucrării „Gândirea românească în Transilvania în sec. XVIII”. Pe măsura realizării cercetării, Blaga trimitea fragmente din lucrare la colectivul Institutului de Istorie și Filosofie de la București; în schimb, primea recomandări asupra modului cum să interpreteze gândirea reprezentanților Școlii Ardelene: „Lipsește explicația marxist-leninistă a fenomenului ideologic”; „expunerea chestiunilor teologice este prea întinsă și lipsește atitudinea combativă în aceste chestiuni”. În final, după doi ani de continuă teroare ideologică (la 1 iulie 1951 este numit bibliotecar-șef la Filiala Cluj a Bibliotecii Academiei RPR), filosoful și-a încheiat lucrarea într-o formă onorabilă, încălcând multe din normele și indicațiile primite din partea colectivului ideologic, luând cu sine două exemplare dactilografiate. Lucrarea a fost publicată abia postum (în 1966, la Editura Științifică), cu o prefață semnată de George Ivașcu, care preciza că „nu avem de-a face cu un cercetător marxist”. Lucian Blaga ilustrează prin studiul său condiția intelectualului supus cenzurii comuniste, obligat la compromisuri, dar și capacitatea marelui creator de a salva idealul cultural prin compromisuri insignifiante – o formă de rezistență prin cultură, integrabilă variatelor „nișe” non-ideologice de existență în perioada comunismului românesc.